Drenaj Limfatic
Drenajul limfatic corporal este un tip de masaj care folosește mișcări lente, mult diferite de alte tehnici, pentru a stimula circulația limfei în corp și a restabili echilibrul. Blocajele sistemului limfatic apar din diverse cauze, inclusiv stilul de viață sedentar, alimentația deficitară, lipsa de hidratare sau stresul.
Aceste blocaje împiedică circulația corectă a limfei, ceea ce duce la retenția apei, senzația de membre grele și un aspect neuniform al pielii, cum ar fi celulita. Sistemul imunitar este și el afectat, deoarece toxinele acumulate în diferite zone ale corpului nu sunt eliminate eficient, organismul devenind astfel predispus infecțiilor.
Principalele beneficii ale acestui tip de masaj sunt eliminarea toxinelor din organism, susținând funcționarea optimă a sistemului imunitar, reducerea inflamațiilor (edeme, inclusiv în cazurile post-operatorii), reducerea retenției de apă și îmbunătățirea texturii pielii.